Au fost identificate două mutaţii genetice asociate cu un risc mai mare de comportament violent

Oamenii se nasc infractori din cauza genelor sau devin infractori în urma circumstanţelor şi a educaţiei din copilărie? Această dezbatere a fost relansată cu ajutorul unui nou studiu despre două mutaţii genetice, care se găsesc „cu o frecvenţă considerabil mai mare” în rândul delincvenţilor violenţi.

Însă oamenii de ştiinţă avertizează contra unei interpretări în grabă a rezultatelor, potrivit cărora în genomul uman ar exista anumite „gene ale violenţei”, de care persoanele vizate nu pot să scape.

• A fost creată prima pereche de buze „nemuritoare” în laborator
• Există viață după moarte? Un reputat om de știință din SUA spune că da!

Studiul, realizat pe un eşantion de aproape 800 de finlandezi, încarceraţi pentru infracţiuni violente şi delicte lipsite de violenţă, arată că, în comparaţie cu populaţia generală, cele două gene mutante, denumite MAOA şi CDH13, ar fi „asociate unor comportamente extrem de violente”.

Cercetătorii europeni şi americani care au realizat studiul spun că au ţinut cont şi de factorii de mediu – antecedente privind abuzurile de substanţe (droguri, alcool), personalitate antisocială şi maltratări suferite în copilărie -, iar aceştia nu au modificat rezultatul final.

Studiul nu a fost conceput pentru a explica impactul variaţiilor genetice şi, potrivit autorilor, numeroase alte gene ar putea juca un rol important, direct sau indirect.

Şi, notează autorii, cele două versiuni de gene mutante sunt „mai degrabă obişnuite”, întrucât aproximativ un individ din cinci este purtător, iar cei mai mulţi dintre purtători nu vor comite niciodată violuri, agresiuni fizice şi crime.

Totodată, persoanele care nu sunt purtătoare ale acestor versiuni de gene au fost prezente în grupul ultra-violent de deţinuţi.

Gena MAOA coordonează sinteza unei enzime (monoamino oxidaza) care intervine în eliminarea unor neurotransmiţători precum dopamina.

Diminuarea nivelului de activitate al acestei enzime în forma mutantă a genei a fost deja descrisă şi asociată cu riscul de a deveni delincvent.

Gena NDH13 a fost implicată la rândul ei în tulburările neuropsihiatrice care ţin de controlarea impulsivităţii.

„Am găsit două gene care au cel mai important efect asupra comportamentului agresiv şi, probabil, există zeci sau sute de alte gene care au un efect mai puţin puternic”, a precizat Jari Tiihonen, coautor al studiului, cercetător la Departamentul de neuroştiinţe din cadrul Institutului Karolinska din Suedia.

După părerea sa, aceste rezultate nu ar trebui totuşi să schimbe părerea pe care oamenii o au despre responsabilitatea penală.

Aceste rezultate nu sunt suficient de precise, prin absenţa sensibilităţii şi a specificităţii, pentru a permite o depistare cu titlu preventiv, a precizat acelaşi cercetător.

Rezultatele studiului finlandez ar putea fi similare în mai multe ţări dezvoltate, dar „nu şi în ţările sărace, unde aspectele sociale, precum sărăcia, ar putea fi factorii cei mai importanţi” în comiterea unor infracţiuni şi delicte, a adăugat Jari Tiihonen.

Contribuţia acestor gene intervine doar în ceea ce priveşte 5-10% din riscul ca un individ să devină foarte violent, consideră la rândul său John Stein, profesor emerit la Universitatea Oxford.

Ţinând cont de caracterul extrem de răspândit al acestor gene (în special gena MAOA mutantă), „să vorbeşti despre «genele violenţei» ar reprezenta o exagerare uriaşă”, spune la rândul său profesorul de ştiinţe neuronale Jan Schnupp de la Universitatea Oxford.

Pentru Malcolm von Schantz, profesor conferenţiar în ştiinţe moleculare la Universitatea Surrey din Marea Britanie, modelul care se conturează include numeroşi factori genetici care au fiecare „un mic efect predispozant”.

Aceste rezultate vor trebui reproduse în alte ţări, pentru a confirma că ele nu apar din specificităţile genetice asociate omogenităţii populaţiei finlandeze şi/ sau din caracteristicile sistemului judiciar din această ţară, a adăugat William Davies, profesor la Centrul de neuropsihiatrie genetică şi genomică din cadrul Universităţii Cardiff.

Aproximativ 20% dintre prizonierii contactaţi au refuzat să participe la studiu. De asemenea, violatorii au fost îndepărtaţi de pe lista participanţilor, iar acest fapt ar putea să influenţeze rezultatul final al cercetării.

Sursa: Mediafax